Archive for ◊ September, 2009 ◊

Femei de cariera
Thursday, September 24th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Ionut ne-a trimis urmatorul articol al lui Mircea Dinescu, “Femei de cariera“:

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

femei de carieraMuncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”.
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood , care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.
Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în “Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă. Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.

Când constaţi că fetiţa ta îi spune “mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui “da”, acoperind o secundă telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna..
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate. Ia bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fă-te că lucrezi!”.. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe. Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.

Foarte clar!

Descarca PDF    Expediere articol ca PDF   
Category: Recomandari |  Tags: , , | Leave a Comment
Partea buna a crizei din CFR
Sunday, September 20th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Navigand hai-hiu pe Internet, am citit pe blogul lui Dan Popa urmatorul post:

Discutie aseara, intr`un tren.
“Dom`ne, se poate palma o tigara?”
Oficial nu, da` nu ne`au dat nici noua salariile, asa ca pentru 10 lei ma fac ca nu va vad.
“10 lei?”|
Da, da` in banii astia va las sa stati in fotoliu, in cabina mea. Nu va trimit la toaleta sau intre vagoane. E totusi vagon de dormit, aveti dreptul la confort…

“Si cei de la clasa a doua?”

Citeste continuarea aici.

Cam asa este una din perceptiile calatorilor despre CFR. Sincer, cred ca nu ne face cinste. Parerea mea!

Creare PDF    Expediere articol ca PDF   
Category: Recomandari |  Tags: , , | Leave a Comment
Cum restaurati Windows-ul dupa un atac cu virusi
Sunday, September 20th, 2009 | Author: Viorel Olteanu
Multi virusi, chiar si dupa indepartarea efectiva a acestora, pot lasa in urma lor daune sau efecte nedorite, cum ar fi incapacitatea de a folosi Task Manager, Run (linia de comanda) sau editorul Registry. In aceste situatii, trebuie sa utilizati un software care poate restabili functionalitatea corespunzatoare a calculatorului. more…
Discuri virtuale montate cu MagicDisc
Sunday, September 13th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Utilizatorilor care cauta un program gratuit pentru crearea si gestionarea discurilor virtuale, le recomandam MagicDisc. Aplicatia MagicDisc va permite sa folositi aproape toate tipurile de CD/DVD, fara a fi nevoiti sa le “ardeti”, sa accesati jocurile favorite, sa ascultati muzica sau sa rulati programe, mai ales de test direct din discul virtual CD-ROM.

more…

Certificari in IT: un forum de exceptie
Saturday, September 12th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Cautand informatii despre certificari Microsoft si CISCO (plus altele) am gasit o adresa deosebita:

http://www.sadikhov.com/forum/

Nu credeam ca exista un loc atat de bine pus la punct cu informatii atat de utile. Enjoy!

PDF Creator    Expediere articol ca PDF   
Windows Vista si Windows XP pe acelasi PC
Friday, September 04th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Problema: cum sa instalam pe acelasi PC pe langa Windows Vista si Windows XP Professional?

Printer PDF    Expediere articol ca PDF   
Colacul de salvare: o colectie de antivirusi buni!
Friday, September 04th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Cand nimic nu se mai poate face pentru a porni un sistem de operare, cel mai probabil este efectul unui virus. Cum-necum trebuie devirusat calculatorul. Problema este cu ce tip de antivirus? Gratuit sau pe bani? more…

Codecurile ne ajuta in vizualizarea filmelor
Friday, September 04th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Mai tineti minte cartea “Taiem porcul. Cum il preparam?” Parafrazand titlul, aduc in vedere urmatoarea situatie: avem filmul! Cum il vedem?

In vesnica lupta dintre K-Lite si Ace Mega Codec Pack, eu ma declar fan al primului. De aceea si dau adresa pentru descarcarea versiunii K-Lite 5.10 Full. Click aici.

Cateva observatii:
- este bine sa instalati pachetul K-Lite la sfarsitul sesiunii de instalari aplicatii multimedia (dupa WinAmp, in special). Astfel veti putea folosi la vizualizare playerele din K-Lite;
- daca aveti si alte codecuri, dezinstalati-le din Control Panel.

PDF    Expediere articol ca PDF   
Program de prelucrare imagini: PhotoScape
Friday, September 04th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

O surpriza mai mult decat placuta, acest program de prelucrare a imaginilor: PhotoScape.

Totul este foarte facil: interfata originala (aducand mult cu Mac-ul), optiuni la obiect si setari in detaliu.

Site-ul original: http://www.photoscape.org.

Personal, mi-a placut modalitatea de a incadra fotografiile in chenare si apoi de a alege ramele potrivite.

5 stele cu felicitari!

Descarca PDF    Expediere articol ca PDF   
Un site deosebit: malavida.com
Friday, September 04th, 2009 | Author: Viorel Olteanu

Pentru doritorii de resurse software, va recomandam site-ul urmator: malavida.com.

Exista si versiunea in Romana. Sectiunile sunt clasice (Windows, Linux, Mac, manuale), cu o interfata spartana. Dar informatiile din site merita toata atentia noastra.

Atentie! Programele nu sunt gratuite 100%. Dar viteza de descarcare este foarte buna.

Creare PDF    Expediere articol ca PDF